Manifest (RO)

Unde înfloresc portocalii

Arhiva unei generații în așteptare

Acest blog s-a născut dintr-o pauză lungă, dintr-o absență repetată și dintr-o copilărie pusă, fără să fie întrebată, pe așteptare. „Wo die Orangen blühen” nu este un blog despre migrație în sensul clasic al cuvântului, ci un spațiu de memorie, o arhivă vie a unei generații care a crescut în timp ce părinții ei au plecat.

La începutul anilor 2000, cu mult înainte ca România să devină stat membru al Uniunii Europene, a început un fenomen care avea să schimbe profund structura familiilor din România și din multe țări balcanice. Presa vremii vorbea despre deschiderea parțială a granițelor, despre muncă sezonieră și despre oportunități economice în Vest, însă în spatele acestor formulări se afla o realitate mult mai simplă și mai dură: lipsa alternativelor și nevoia de supraviețuire.

După prăbușirea economică a anilor ’90, România și numeroase state din Balcani se confruntau cu șomaj ridicat, industrii dispărute, agricultură slab susținută și perspective limitate pentru familii întregi. În același timp, țări precum Spania și Italia aveau nevoie urgentă de forță de muncă ieftină, flexibilă și dispusă să muncească în condiții dificile, în agricultură, pe plantații, în sere, în construcții sau în îngrijirea persoanelor vârstnice. Așa au apărut primele valuri de muncitori sezonieri din Europa de Est: români, moldoveni, sârbi, bulgari, oameni care urcau în autobuze fără contracte clare, fără garanții și, de multe ori, fără să știe exact unde vor ajunge.

Spania însemna cules de portocale, căpșuni și legume, Italia însemna la fel muncă agricolă, menaj și îngrijire, iar Germania însemna munci temporare, abatoare și construcții. Presa dintre anii 2001 și 2005 vorbea frecvent despre mirajul Occidentului și despre banii trimiși acasă, dar aproape niciodată despre copiii rămași în urmă, despre satele populate de bunici și nepoți sau despre duminicile în care singura legătură cu părinții era un apel scurt sau o scrisoare.

Noi eram copiii care rămâneau.

Copiii care așteptau.

Așteptam telefoane, pachete, vacanțe scurte și promisiuni de întoarcere, învățând foarte devreme să fim cuminți, să nu punem întrebări și să nu cerem prea mult. Am învățat că emoțiile pot fi amânate, că dorul trebuie gestionat și că tăcerea poate deveni o formă de adaptare. Această generație nu a primit niciodată un nume oficial, nu apare în manuale și nu se regăsește în statistici, dar este o generație care există și care poartă urmele unei copilării trăite între absențe.

„Wo die Orangen blühen” a început din nevoia de a crea un loc pentru aceste povești, pentru că atunci când se vorbește despre migrație se vorbește aproape exclusiv despre adulți, despre decizii, reușite, eșecuri și integrare, foarte rar despre copiii care au crescut în lipsa părinților lor. Acest proiect a început pentru că fac parte din această generație, pentru că mama mea a plecat să muncească în Spania când eu eram copil și pentru că Europa mea nu a început cu programe de mobilitate sau libertate de circulație, ci cu un autobuz, o despărțire și o așteptare.

"Unde înfloresc portocalii” nu este un loc. Este o amintire.

O imagine a ceva ce a fost departe și totuși ne-a modelat viețile.

Am început acest blog pentru a crea un spațiu în care aceste experiențe să poată fi povestite fără rușine, fără judecată și fără explicații impuse. Un spațiu în care amintirea personală devine amintire colectivă.

Aici nu este vorba despre vină și nici despre acuzație, ci despre a face vizibil. Despre voci care au rămas mult timp în tăcere și despre experiențe rareori povestite, deși continuă să ne însoțească și astăzi. Acest proiect este o archiva pentru aceste povești, pentru povestea mea și pentru poveștile celorlalți copii. Pentru ceea ce a putut fi spus și pentru ceea ce a rămas nespus. Pentru rupturi, speranțe, pierderi și pentru mersul mai departe.

„Wo die Orangen blühen” este despre noi, despre copiii rămași acasă, despre o generație crescută între dor și responsabilitate, despre o Europă care nu a început pentru toți la fel. Pentru unii dintre noi, Uniunea Europeana a început acolo unde înfloresc portocalii.

Dacă te regăsești în aceste rânduri, atunci ție ți se adresează. Dacă ai rămas, în timp ce alții au plecat. Dacă pentru tine amintirea nu este trecut, ci parte din prezent.

Acesta este începutul.