Blog și arhivă a memoriei
 

Uneori nu renunțăm. Uneori suntem pur și simplu obosiți..... A trecut ceva timp de când am publicat ultimul articol pe Wo die Orangen blühen. Nu pentru că m-aș fi oprit din scris și nici pentru că aș fi rămas fără povești. Poate că, de fapt, a fost exact invers. Au fost prea multe gânduri, prea multe amintiri și prea multe emoții care, la un moment dat, pur și simplu nu au mai încăput între începutul și sfârșitul unui articol. În ultimele luni am scris mult. Despre migrație ș

„Familia este cea dintâi școală a inimii.” - Ion Creangă Există familii care trăiesc sub același acoperiș și, totuși, se îndepărtează unele de altele în tăcere. Oameni care se văd zilnic, dar între ei se așază treptat distanțe invizibile, făcute din neînțelegeri, orgolii sau lucruri nespuse la timp. Și există, în același timp, familii care ajung să trăiască la mii de kilometri distanță, răspândite prin orașe și țări diferite, dar care rămân legate prin ceva mult mai profund

"Tăria încrederii în sine se naște, uneori, din suferința trecutului." - A.Golban Înainte ca adolescența să înceapă cu adevărat, existau două lucruri, pe lângă telefoanele rare ale mamei, care îmi țineau sufletul ridicat deasupra dorului: scrisorile Cristinei din Germania și ieșirile cu Mariana la Timișoara. Scrisorile erau mai mult decât hârtie. Erau dovada că lumea este mai mare decât satul nostru. Cristina ne scria despre viața ei, despre familie, despre oamenii de acolo,